Veniturile din segmentul auto ale grupului Renault din afacerile cu automobile au scăzut ușor în primele trei luni ale anului, chiar dacă pe fondul unei creșteri a vânzărilor de autovehicule.
Thierry Pieton, CFO-ul grupului Renault a anunțat, într-o conferință de presă, că majorează perspectivele financiare ale companiei pentru anul 2023, ca urmare a performanțelor peste așteptări din prima jumătate a acestui an. Detaliile primului semestru vor fi anunțate luna viitoare.
Renault a anunțat valoarea contribuției Nissan la profitul companiei, în urma exercițiului financiar pe trimestrul al doilea din anul fiscal 2019 - 2020. Suma este cu 40% mai mică decât anul trecut.
Dacia rămâne principala sursă de creștere și de profit pentru Renault Group, potrivit unei analize realizate de Jato Dynamics, însă cel mai important produs al mărcii nu este Duster, așa cum s-ar aștepta mulți.
Întâlnirea Consiliului de Administrație al Renault, în care Carlos Ghosn a primit o propunere pentru a conduce compania încă 4 ani, a marcat și finalizarea bilanțului pentru 2017. Rezultatele aduc creșteri la înmatriculări, cifra de afaceri, marja operațională și profit.